” Trăim într-o țară unde nesimțirea, prostia și batjocura sunt pe primul loc! „

Omul și mediul sunt entități inseparabile, existența omului fiind dependența de mediu.
În afară de faptul că ne otrăvește viața, poluarea produce un dezechilibru în întregul mediu atât de armonios al naturii, cu efecte dezastruoase, atât asupra animalelor, cât și a oamenilor. Pentru publicul larg însă nu este lipsit de importanță să ia cunoștință de curiozitățile unor fapte la care nu ne-am fi așteptat, dar care s-au constatat a fi realități, poate amuzante la prima vedere, dar tragice în fondul lor.
Apele de la munte sunt poluate într-un grad alarmant de latrinele și cotețele localnicilor, dar și de gunoaie aruncate cu nepăsare de turiști. Totul se întâmplă din vina localnicilor, care cu greu înțeleg să își mute latrinele și cotețele, ce se scurg în cursul de apă, și să nu mai arunce materiale plastice pe râuri. Mai nou, la supermarket, orice lucru, mai ales alimente, se pun într-o pungă de unică folosință, un fel de rău necesar pe care îl accepți ca să îți transporți cumpărăturile. Problema e că unde e un spațiu verde, e plin de astfel de pungi, ca să nu mai zic de miile de bidoane din plastic care decorează trist periferiile localităților pe kilometri pătrati, purtate de vânt în lacuri și ape. Nimic nu e parcă mai trist , să găsești în pădure și în râurile de munte grămezi de bidoane și pungi încâlcite pe malurile apei, sau animale sufocate în astfel de pungi.
Trăim într-o țară unde nesimțirea, prostia și batjocura sunt pe primul loc! Nu mai zic că ne facem de rușine peste hotare!
Nu trebuie să fii un mare eco-activist pentru a lăsa curat. Cine verifică agenții economici care își aruncă toate gunoaiele în pădurea de lângă lac la Chirițeni? La Poiana Teiului zici că toată zona de lângă viaduct e o mare vulcanizare…trist.
Nepăsarea și nesimțirea unora…atinge cote alarmante.
(pozele sunt din acest week-end de pe raza lacului Izvorul Muntelui) ” ; Gabur Ovidiu.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate