Cheile Bicazului – o persoană a căzut de pe o stâncă în râul Bicaz

foto-caracter ilustrativ

La ora 18:52, prin apel la 112, Dispeceratul Integrat ISU-SAJ Neamț a fost înștiințat despre faptul că, în zona tarabelor cu produse artizanale din Cheile Bicazului, o persoană a căzut de pe o stâncă în râul Bicaz. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială complexă pentru intervenție), de la Serviciul de ambulanță Neamț (o ambulanță cu medic tip C de la Stația Piatra Neamț și o ambulanță tip B de la Substația Bicaz) și de la Serviciul voluntar pentru situații de urgență Bicaz Chei (o autospecială de stingere). De asemenea, de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov a fost alocat un elicopter SMURD care s-a deplasat la locul evenimentului. Ajunse la locul indicat, echipajele de la ambulanță și serviciul voluntar au găsit o persoană de sex masculin, inconșteintă, căzută în albia râului Bicaz de la o înălțime de aproximativ 6-7 m. Echipajul medical a constatat că aceasta prezintă multiple traumatisme și necesită transportul la o unitate spitalicească. Cu ajutorul tărgii lopată, s-a acționat pentru evacuarea victimei din mediul ostil. Bărbatul, cu vârsta de 51 de ani, a fost preluat de ambulanța SAJ tip C și transportat în zona carierei de piatră din localitatea Bicaz Chei unde a fost predat echipajului de pe elicopter, care a transportat victima la UPU Brașov.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate