ANUNȚ FOARTE IMPORTANT! Gospodării din Comuna Tarcău, grav afectate de căderea grindinei

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT‼️

Ca urmare a fenomenului hidro-meteorologic periculos din data de 4 iunie 2024 intervalul orar 18,00-19,00 mai multe gospodării din Comuna Tarcău au fost grav afectate de căderea grindinei de mari dimensiuni.

Rugăm toți cetățenii care au suferit pagube materiale la locuințe, solarii, anexe gospodărești să comunice acest lucru la Primăria Comunei Tarcău, la numărul de telefon 0747460528, domnul Lupu Marius, sau la telefonul fix 0233240066, lasând datele de contact și adresa.

Primăria Tarcău va solicita în baza cererilor dumneavoastră Instituției Prefectului județului Neamț constituirea unei comisii speciale pentru constatarea și evaluarea pagubelor în cursul zilei de astăzi, care se va deplasa în teren la fiecare gospodărie afectată și va întocmi documentele necesare.

Termenul de înregistrare al cererilor este 5 iunie 2024 ora 14,00.

Puteți de asemenea lăsa în comentariu la acest anunț datele dumneavoastră de contact dacă ați fost afectați: numele și prenumele, satul/cătunul.

Viceprimarul Comunei Tarcău,

Mircea Nistor.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate