Odată cu începerea grădinițelor și școlilor s-au înmulțit cazurile de infestare cu păduchi

Odată cu începerea grădinițelor și școlilor s-au înmulțit cazurile de infestare cu păduchi. Deși nu este o afecțiune care pune în pericol viața copilului, infestarea cu păduchi sau pediculoza afectează serios copilul și familia, și prin implicațiile la nivel social (copilul este respins de către colegi), dar și din cauza faptului că scapi foarte greu de păduchi. Deși există câteva produse care promit soluții miraculoase, lucrurile nu se rezolvă atât de ușor în realitate. Uite cum scapi de păduchi, ce funcționează și ce nu
Pruritul este cel mai frecevent simptom al pediculozei și este cauzat de o reacție alergică la saliva insectelor care mușcă pielea pentru a se hrăni.
Pruritul poate să nu apară imedit după infestarea cu păduchi – pot trece săptămâni sau chiar luni de când copilul s-a infestat cu păduchi până să apară senzația de mâncărime de nesuportat.

Tratamentul în 5 pași
Tratamentul cu solutie antipaduchi omoară, prin sufocare și deshidratare, în doar 10 minute de la aplicare, atât păduchii, cât și ouăle lor. Procedura e următoarea:
Pasul 1. Verificați capul de păduchi și ouă folosind un pieptene special (îl găsiți la farmacie, împreună cu soluția antipaduchi). Pieptănați la lumina zilei, șuviță cu șuviță, verificând cu atenție rădăcina părului, zona de după urechi și părul de pe ceafă, acestea fiind zonele preferate de păduchi. După ce părul e bine pieptănat, spălați pieptenele cu apă și săpun și puneți-l deoparte, pentru că veți mai avea nevoie de el.
Pasul 2. Aplicați șamponul pe părul uscat, încercând să cuprindeți toate zonele, păr și scalp. Masați de la rădăcini spre vârfuri, insistând la ceafă și în spatele urechilor. Lăsați șamponul să acționeze 10 minute.
Pasul 3. Când au trecut cele 10 minute, adăugați apă cât să se formeze spumă și spălați bine părul. Apoi clătiți bine.
Pasul 4. Luați din nou piepetenele și pieptănați bine părul ud pentru a îndepărta păduchii și ouăle. Împărțiți părul în patru șuvițe: de la frunte la ceafă și de la o ureche la cealaltă. Pentru părul lung, puteți împleti fiecare șuvită. Separați apoi fiecare șuvitță în șuvițe cât mai subțiri, astfel încât scalpul să fie vizibil. Pieptănați fiecare șuviță cât mai aproape de scalp. Cu ajutorul pieptenului, îndepărtați toți păduchii și/sau ouăle pe care le găsiți. Pentru a evita reinfestarea, curățați pieptenele după fiecare șuviță cu o dischetă de bumbac sau puțină vată. Pieptănați întotdeauna pornind de la rădăcină spre vârf.
Pasul 5. După șapte zile, repetați toată procedura, pentru a vă asigura că eliminați orice ou care ar fi putut ecloza de la începutul tratamentului.

sursa: Promovarea Sanatatii Neamt, facebook

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate